A început Caravana Meseriilor pentru Școala Duală

Caravana Meseriilor pentru Învățământul Dual a avut prima oprire în 5 martie la Avrig, unde s-a desfășurat prima întâlnire cu elevii școlilor gimnaziale din estul județului. Asociația Româno-Germană pentru Învățământ Profesional Dual Sibiu a prezentat elevilor de clasa a VIII-a avantajele înscrierii în sistemul de învățământ dual.
Au participat peste 160 de elevi de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazar” Avrig, Școala Gimnazială Avrig, Școala Gimnazială Bradu, Grup Școlar Industrial Construcții de Mașini Mârșa, Școala Gimnazială “Badea Cârțan” Cârțișoara, Școala Gimnazială “Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos. Elevii au primit de la reprezentanții Asociației informații despre modul în care funcționează școala duală, despre cele 98 de locuri care vor fi disponibile în acest an școlar în cadrul Colegiului Tehnic Independența și despre meseriile în care pot obține calificarea: operatori mașini cu comandă numerică, electromecanic pentru instalații industriale, sculer-matrițer și electronist pentru echipamente și aparatură industrială.
La finalul prezentărilor, elevii au fost invitați la standurile firmelor participante pentru o sesiune de jocuri interactive cu premii pe baza sistemelor de comutare, panourilor de bord și schimbătoarelor de viteze pentru automobile, care sunt produse la Sibiu.